Litere şi Comunicare la Emanuel

aprilie 3, 2007

Mai au vreo şansă filologii? De ce litere acum?

Categorisit la Uncategorized — perichoresisemanuel @ 10:20 pm

Mai au vreo şansă filologii acum sau este un drum înfundat? Este oare o prostie să îţi alege o meserie care pare învechită?

688.jpg

De ce merită să alegi Litere acum?

Tot mai mcă are un viitor greu de evaluat acum. Mulţi tineri se întreabă ce profesie le-ar aduce şi împlinirea profesională şi destule resurse materiale pentru a trăi decent. Plecarea în străinătate pentru a face diferite slujbe de sezon este o alternativă care tentează pe mulţi.

Foarte mulţi tineri au ales Dreptul sau Ştiinţele Medicale sau Informatică indiferent dacă au avut chemare spre acel domeniu sau nu numai pentru motivul că „acolo se cîştigă bine”.

Lucrurile s-au schimbat. Experimentăm o inflaţie de avocaţi, medici şi specialişti în IT şi o de deflaţie de personal calificat în susţinerea unui domeniu care devine tot mai central şi strategic în perioada post-postmodernă pe care o trăim: COMUNICAREA.

Citeşte mai departe…

De o decadă încoace experimentăm o tot mai mare cerinţă pentru specialişti în domeniul comunicării din cauza exploziei informaţionale recente.

Majoritatea candidaţilor la Litere se şi imaginează profesori plictisiţi într-o cancelarie de liceu de oraş mic sau în cel mai rău caz la ţară.

Unii au chemare misionară pentru aceasta şi vor beneficia şi de pregătirea misionară şi de pregătirea profesională pentru a putea fi adevăraţi dascăli-făcători de ucenici pentru copiii care au nevoie de modele.

Specializarea Litere din cadrul UEO nu se limitează numai la aceasta.

Editurile sunt unele dintre cele mai prospere intreprinderi. Paradoxal lucru mai ales acum cînd se crede că toate materialele pe hîrtie vor dispărea. Editorii continuă să fie suprinşi plăcut de faptul că la fiecare expoziţie de carte se vînd cărţi de milioane de euro. În mod suprinzător Septuaginta, publicată de Polirom, a fost cea mai vîndută carte a anului trecut, proiect la care au participat şi cadre didactice care predau în universitatea Emanuel.

Internetul este un alt domeniu în care specialiştii în comunicare au un cuvînt de spus. De la paginile web cele mai complexe pînă la blogurile cele mai hazlii toate fac parte din logosferă. Bloggingul, din cîte se pare, are un viitor greu de evaluat acum. Dezvoltarea exponenţială a comunicării prin acest canal duce spre o criză tot mai mare de specialişti formaţi în direcţia acestui stil de comunicare.

Purtători de Cuvînt. Majoritatea marilor companii îşi angajează deja specialişti în PR (Public relations şi Image), specialişti care, de cele mai multe ori sunt absolvenţi de Litere. De la Guvern pînă la o fabrică cu 50 de angajaţi, fiecare instituţie se preocupă de imagine şi imaginea se realizează şi prin comunicate de presă şi acte bine realizate din punct de vedere formal.

Jurnalism. Presa tipărită şi electronică. Unul dintre domeniile în tot mai mare dezvoltare fie în formă tipărită, fie în forma eletronică este Presa. Este nevoie atît de mare de jurnalişti cu o rigoare profesională de necotestat, dar şi cu o statură etică impecabilă. Din păcate presa din România se face în jurul scandalurilor politice minore şi cancanurilor mondene. O presă demnă de crezare nu poate fi făcută de neprofesionişti şi de creatori de opinie care nu trăiesc după standarde morale înalte. .

Presa audio şi video. O categorie de profesionişti foarte căutată şi foarte bine plătită sunt reporterii şi speakerii din presa audio şi video. Radiourile şi televiziunile sunt în căutare de profesionişti ai cuvîntului acum cînd standardele de comunicare sunt tot mai înalte şi flerul, intuiţia sau charisma nu ajung. Radiourile creştine sunt în plină dezvoltare, televiziunile din România încă îşi trăiesc perioada de adolescenţă. Se întrevede o mare nevoie de specialişti în nu numai în cuvîntul scris, ci şi în cuvîntul auzit. Dezbaterile televizate, talkshow-urile duc lipsă de moderatori care au o gîndire ordonată şi un discurs curat din punctul de vedere al expresiei. Oamenii de litere bine educaţi pot face acest lucru mai bine decît cei care se bucură doar de talentul improvizaţiei.

Creaţia literară. România este în plină criză de creativitate. Limba română este o limbă săracă în comparaţie cu alte limbi pentru că s-a scris destul de puţin şi pentru că s-a scris mai ales în ultimii 150 de ani. Este nevoie de educarea unei noi generaţii de artişti, poeţi, scriitori, scenarişti care să scrie scenariile de teatru şi ale filmelor care vor influenţa generaţiile din următorul secol, romanele şi volumele de poezii care vor face să viseze pe cei care vor modela lumea viitorului.

Traducători specializaţi. Datorită globalizării au apărut tot mai multe posturi de traducători specializaţi. De asemenea, pentru că tot mai mulţi români lucrează în străinătate, este nevoie de traducători autorizaţi pentru documente oficiale. Limba engleză, limba germană şi franceză devin limbi în care se vor realiza tot felul de acte din cauza intrării României în Uniunea Europeană. Tot mai multe instituţii economice, juridice, politice vor avea nevoie de traducători performanţi pentru adaptarea instituţională la cerinţele UE.

Iată deci că Literele au viitor. Într-o formulă Litere cu accent pe comunicare, specializarea din cadrul facultăţii de teologie capătă o nuanţă aparte, propunînd o ofertă diferită faţă de orice altă specializare din facultăţile de litere din alte centre universitare din ţară.

Această culoare aparte este dată nu numai de faptul că această specializare va funcţiona într-o facultate de teologie şi studenţii îşi vor putea integra priceperea de a folosi cuvintele în cadrul mai larg al cunoaşterii Cuvîntului.

Această combinaţie de elemente care ţin de jurnalism-comunicare, cursuri de IT şi blogging-internet şi cursuri de teologie, patristică, limbi clasice, reprezintă o creaţie unică în România şi credem că este soluţia cea mai potrivită pentru crearea unor specialişti care pot crea şi un nou tip de misionarism la sate, un nou tip de purtători de cuvînt, un nou model de specialişti în comunicarea video, audio, eletronică, un nou tip de creatori de texte artistice, un nou tip de jurnalism.

De asemenea, aşa cum a demonstrat-o proiectul Septuaginta, există încă interes pentru textele vechi şi bătăliile pentru credinţa noastră se vor da în spaţiile în care se critică şi se analizează textele.

Conferinţele organizate ca Preludiu al deschiderii acestei secţii au demonstrat că se poate lupta cu textul pentru a demonstra că Maria Magdalena trebuie îndepărtată de Dan Brown, că mormîntul lui Isus este un fals, că Evanghelia lui Iuda, dacă este citită cu instrumentele filologice în mod corect spune cu totul altceva decît ar dori să înţelegem National Geographic.

Filologia oferă încă arme redudabile pentru purtarea bătăliilor ideologice la care ne cheamă fii acestui veac. Filologia încă poate oferi calificare celor care au chemarea şi darul din partea lui Dumnezeu de a sluji prin vorbire şi condei sau tastatura generaţia în care s-au născut.


Niciun comentariu până acum. »

nici un comentariu până acum

RSS pentru comentariile din acest post. Urmăreşte URI

Lăsați un comentariu

Trebuie să fiţi logat pentru a posta un comentariu.

Bloguieşte pe WordPress.com.