Litere şi Comunicare la Emanuel

martie 16, 2007

Cristian Bădiliţă la Oradea! Despre Evanghelia lui Iuda, Anticrist, Evanghelii false, imaginar şi imagine.

Filed under: Uncategorized — perichoresisemanuel @ 6:31 pm

March 23rd, 2007

tip3.jpgLa invitaţia lui Marius Cruceru, Cristian Bădiliţă, coordonator al proiectului Septuaginta editat de Polirom, autor al mai multor volume care au stîrnit controverse în lumea culturală românească, specialist în patristică, va fi găzduit la Universitatea Emanuel şi va susţine o conferinţă în data de 27 martie, între orele 10 şi 12 în CApela Mare a universităţii.

Titlul conferinţei este Iuda, între excesul damnarii si moda reabilitarii.

Tema seriei de conferinţe pe care o inaugurează universitatea Emanuel prin prezenţa Dr. Cristian Bădiliţă este “Evanghelia autentică şi evanghelii false”. Aceste contribuţii vor fi publicate într-un volum în 2008.

Dr. Cristian Bădiliţă a studiat tema Anticristului aşa cum acesta se reflectă în scrierile patristice şi în problema Evangheliilor apocrife, astfel că trimiterea la Evanghelia lui Iuda nu este făcută din partea unui nespecialist în problemele acestor tipuri de scrieri.

Conferinţa pe care o va susţine dr. Bădiliţă se referă la etapele si secventele diabolizarii lui Iuda in Evanghelii si traditia patristica. Vor avea loc discutii in legatura cu “Evanghelia lui Iuda” privind datarea, localizarea, imaginea lui Iuda şi parti pris-urile interpretarii actuale.

După cum s-a putut observa deja Evanghelia lui Iuda a funcţionat ca o “bombă” dezamorsata cu efect programat. Lumea creştină nu poate face abstracţie de acest fapt de aceea trebuie reconsiderată şi revalorizarea imaginii lui Iuda in literatura si filozofia moderna: de la De Quincey la Marcel Pagnol si Eric-Emmanuel Schmitt. De asemenea, dr. Bădiliţă va face referire la tensiunea dintre imagini si imaginar.

Programul în Oradea

dr. Cristian Bădiliţă va fi cazat în cadrul universităţii şi va interacţiona cu studenţii UEO în cadrul cursurilor de luni, marţi şi miercuri.

În aceeaşi perioadă va susţine o conferinţă despre Păcatul împotriva Duhului Sfînt, la episcopia Greco-Catolică şi se va face o prezentare a volumului Septuaginta 4:2.

În cadrul aceleiaşi conferinţe se va lansa programul de pregătire în domeniul filologic la Universitatea Emanuel din Oradea.

Una dintre ultimele contribuţii ale lui Cristian Bădiliţă este volumul Singurătatea păsării migratoare, volum care va fi lansat în Oradea cu această ocazie.

Schiţă bio-bibliografică:

Cristian Bădiliţă a predat literatura şi limba greacă veche la Universitatea din Timişoara. Este doctor al Universităţii Paris IV Sorbona cu teza Métamorphoses de l’Antichrist chez les Pères de l’Eglise (Paris, Beauchesne, 2005, premiul Salomon Reinach al Asociaţiei Eleniştilor din Franţa).

Coordonator al Septuagintei în cadrul New Europe College, Bucureşti.

Fellow al Istituto trentino di cultura (2002-2005) şi al Wissenschaftskolleg zu Berlin (2005-2006).

Publicaţii originale:

Călugărul şi moartea (Polirom, 1998);

Tentaţia mizantropiei. Stromate (ediţia a II-a, Curtea veche, 2006);

Platonopolis sau Împăcarea cu filozofia (Polirom, 1999);

Regele cu o harfă în mîini (Curtea veche, 2007);

Nodul gordian (ediţia a III-a, Curtea veche, 2004);

Manual de anticristologie (Polirom, 2002);

Pe viu despre Părinţii Bisericii, Humanitas, 2003;

Duminica lui Arcimboldo (Brumar, 2004);

Apocalips de buzunar (Curtea veche, 2005).


Ediţii îngrijite şi antologii:

Miturile lui Platon, Humanitas, 1996;

Eliadiana, Polirom, 1997;

Mircea Eliade. Întîlnirea cu sacrul, ediţia a II-a, Echinox, 2001;

Jean Cassien entre l’Orient et l’Occident (avec Attila Jakab), Beauchesne/Polirom, 2003;

Nostalgia Europei. Volum în onoarea lui Al. Paleologu (în colaborare cu Tudorel Urian, Polirom, 2003);

Les Pères de l’Église dans le monde d’aujourd’hui (avec Charles Kannengiesser), Paris, 2006 etc.

Traduceri comentate:

Evanghelii apocrife, ediţia a V-a, Polirom, 2005;

Trei apocrife ale Vechiului Testament, Polirom, 2000;

Evagrie Ponticul, Tratatul practic. Gnosticul, ediţia a II-a, Polirom, 2003;

Patericul, ed. a II-a, Polirom, 2005 ş.a.

http://www.cristianbadilita.ro

Blog la WordPress.com.